Robert Negoiţă a mers la Poliţie pentru a semna controlul judiciar

Date:

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, s-a prezentat luni la sediul Poliţiei pentru a semna măsura controlului judiciar instituit în dosarul în care este cercetat de DNA pentru abuz în serviciu, în legătură cu drumurile construite peste țevile de gaz.

Negoiţă nu a stat mult timp la secţia de poliţie şi a refuzat să facă declaraţii jurnaliştilor prezenţi.

El le-a cerut acestora să nu îl filmeze, motivând că urmează un tratament pentru faţă, notează Agerpres.

Edilul a fost plasat sub control judiciar pe 5 februarie, de către procurorii anticorupţie, fiind obligat la plata unei cauţiuni de 800.000 de lei. Totodată, el a fost suspendat din funcţia de primar.

Robert Negoiţă a fost audiat în aceeaşi zi, timp de aproape şase ore, la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Potrivit procurorilor DNA, Negoiță a dispus ilegal lucrări de construire și asfaltare pe 12 străzi, inclusiv de pe un teren deținut de firma fratelui său .

Jurnaliștii de la Recorder au scris că Robert Negoiță a folosit resursele Primăriei pentru a construi o șosea pe terenul privat deținut de fratele său, Ionuț Negoiță, „așternându-i” un covor de asfalt chiar în locul unde acesta urma să ridice mai multe blocuri și un centru comercial.

Lucrările au fost făcute inclusiv peste țevi de gaze, iar astfel „ar fi generat un risc semnificativ pentru siguranța locuitorilor din acele zone”.

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

SpaceX ajunge pe bursă: cea mai mare listare din istorie și un nou pariu pe viitorul economiei spațiale

SpaceX, compania fondată de Elon Musk, marchează un moment...

Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci din România cu amenzi totale de 700 milioane euro

Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci cu amenzi în...

Dronă rusească prăbuşită pe un bloc din Galaţi

O dronă s-a prăbușit, în noaptea de joi spre...

Sorana Cîrstea se oprește în semifinale la Roma după un parcurs remarcabil

Roma – Sorana Cîrstea a oferit din nou motive...