10:14 am - Saturday November 18, 2017

ASIROM nu plateste daunele RCA si a primit amenzi mari de la ASF

136 Viewed Mihai 2 responds

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a efectuat, între 5 septembrie şi 17 noiembrie 2016, un control inopinat al activităţii Societăţii Asigurarea Românească Asirom Vienna Insurance Group S.A.

 “În principal, tematica controlului a vizat modul în care societatea a instrumentat sau soluţionat dosarele de daună pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă şi Casco auto, a calculat şi a înregistrat rezerva de daună (avizată şi neavizată), precum şi acurateţea şi exactitatea datelor privind dosarele de daună aflate în rezervă sau plăţi de indemnizaţii, respingeri, prescrieri dosare”, se arată într-un comunicat al ASF.

În urma analizării rezultatelor controlului inopinat şi a neregulilor constatate, Consiliul ASF a decis:

  • sancţionarea S.C. Asirom Vienna Insurance Group S.A. cu amendă de 200.000 lei, în conformitate cu prevederile art.163 alin.(2) lit. b) din Legea nr.237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare;
  • sancţionarea cu amendă de 50.000 de lei a Vicepreşedintelui din Directoratul Asirom, domnul Bregovan Adamovic, responsabil cu daunele până la data de 01.11.2016;
  • sancţionarea cu câte 10.000 de lei a domnului Juraj Lelkes, având calitatea de Preşedinte Directorat, a domnului Bazon Octavian, având calitatea de director departament daune, precum şi a doamnei Daniela Meghea, având calitatea de Vicepreşedinte Directorat, membru al directoratului ce a semnat decizia privind comitetul de analiză şi soluţionare a petiţiilor din cadrul Asirom VIG.

De asemenea, Consiliul ASF a stabilit în sarcina conducerii societăţii Asirom Vienna Insurance Group S.A. o serie de măsuri corective pe o perioadă de 6 luni de la data primirii deciziei, conform prevederilor legale în vigoare, privind evoluţia dosarelor aflate în soldul rezervei de daună avizată la data de 31.12.2016 şi evoluţia dosarelor de daună avizate în cursul anului 2017, în perioada menţionată.

În plus, Consiliul ASF a hotărât ca Asirom Vienna Insurance Group S.A. să întocmească raportul privind riscul propriu şi evaluarea solvabilităţii pentru perioada 2016 – 2018, în conformitate cu prevederile Anexei nr.2 din  Norma nr.35/2015 privind cerinţele calitative stabilite de către Autoritatea Europeană de Supraveghere pentru Asigurări şi Pensii Ocupaţionale, luând în considerare nivelul riscurilor de rezervă şi operaţional identificat în cadrul acţiunii de control.

“Decizia ASF cu privire la rezultatele controlului inopinat poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, fără ca executarea sancţiunilor să fie suspendată pe durata soluţionării contestaţiei”, menţionează comunicatul citat.

Don't miss the stories followStirist.ro and let's be smart!
Loading...
0/5 - 0
You need login to vote.
Related posts
2 Responses to “ASIROM nu plateste daunele RCA si a primit amenzi mari de la ASF”
  1. Silviu
    # 20 January, 2017 at 14:29

    Asirom este noua ASTRA asigurari . Niste jeguri .
    Nu platesc daunele

  2. myra
    # 10 June, 2017 at 12:56

    SA dea faliment nenorocitii ca nu platesc daunele . De 4luni ma cert cu ei ,iar ASF nu face nimic 

Leave a Reply